Spovedania unui om

Iartă-mă că am venit din tine

şi din ţărână sfânta m-am născut.

Am uitat că cine pleacă, vine

şi plecând, o ia de la- nceput.

Iartă-mă că am uitat de tine,

şi ţărâna crunt am murdărit.

Am uitat că cine pleacă, vine!

aşa şi eu mereu, am revenit.

Iartă-mă că m-am proclamat rege

şi ca rege greu m-am prăbuşit.

Am uitat că cine pleacă, vine!

şi-n venirea mea m-am amăgit.

Iartă-mă c-am umilit sărmanii

şi în bani adânc m-am ingropat.

Am uitat că cine pleacă, vine!

şi-n venirea mea eu te-am uitat.

Iartă-mă că n-am cunoscut legea

şi-am călcat iubirea in picioare.

Am uitat că cine pleaca, vine!

şi venind mereu iubirea moare.

Iartă-mă că n-am privit spre stele

şi cu ochii în pământ am stat.

Am uitat că cine pleacă, vine!

şi venind, de mine am uitat.

Iartă-mi masca ce-mi astupă faţa,

nici nu ştiu ce-i dincolo de ea.

Am uitat că cine pleacă, vine!

şi venirea- mi este tot mai grea.